Slideshow

no images were found

Bal Lions

ACTIVITATEA ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII ESTE MENIREA NOASTRĂ DE A FI

(DACĂ VREȚI: UN RAPORT DE ACTIVITATE)

Balul din 27 febr. 2012 de la Satu Mare a fost o reuşită: au fost acumulate fonduri destinate unui screenig în şcolile sătmărene pentru depistarea  diabetului şi a obezităţii în rândul elevilor. S-a ajuns în dezbaterile din Club, la concluzia necesităţii de a ne deplasa în şcolile sătmărene pentru 2 motive temeinice: am constatat că la depistarea diabetului în masă care are loc anual cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului – despre care am mai scris şi care s-a desfăşurat în acest an în localitatile Satu Mare, Carei, Negreşti Oaş şi Tăşnad – elevii nu se prezintă – iar Judeţul Satu Mare se situează pe locul 1 din coadă în ţară, din punctul de vedere al speranţei de viaţă: avem cei mai mulţi decedaţi din cauza bolilor cardio-vasculare. Vom asigura personalul de specialitate şi consumabilele necesare unei analize temeinice privind cele două afecţiuni răspândite în rândul elevilor.

Ca aproape de fiecare dată în dezbateri apar cel puţin 2 opinii: una pozitivă pentru organizarea balului fără nici un fel de rezerve şi o a doua împotrivă. În perioada aceasta de criză de neimaginat de grea şi de lungă, cine va veni la un ”bal de caritate” ? cui îi arde de baluri când foarte mulţi abia au ce pune pe masa zilnică?

Tocmai în perioade de criză este nevoie de stimularea solidarităţii umane: atunci când nu este, e nevoie să procuri; atunci când lipseşte trebuie să pui etc. A triumfat gândirea pozitivă şi s-a dovedit benefică.

La balul din acest an au fost vândute la licitaţie 46 obiecte de artă  cu un total de 46.900 lei; din biletele de tombolă s-a strâns suma de 3.230 lei; prin participarea afectivă s-a acumulat suma de 12.750 lei, iar din sponsorizări 11.580 lei. De aceea spunem că acţiunea la care a participat şi preşedintele de regiune Ioan Peteleu care a avut  cuvinte de laudă la adresa organizării, a atmosferei sănătoase de bună dispoziţie şi mai ales a rezultatelor băneşti, care ne vor asigura condiţiile desfăşurării programului generos din acest an. Le mulţumim şi pe această cale celor care au înţeles scopul şi efortul pe care îl depunem şi-i aşteptăm şi în viitor alături de noi.

Vorbim în acest aşa zis ”raport” de calendarul anului care cuprinde o serie de programe distribuite leilor sătmăreni şi despre care vorbim mai jos.

1.Tabăra de diabet. A intrat în tradiţie organizarea acestei tabere, aflându-ne în al 7-lea an consecutiv, la care acum vor fi invitate şi alte cluburi pentru a ne trimite copii atinşi de acest flagel şi astfel tabăra va avea caracter interjudeţean. Aici copiii învaţă cum să-si măsoare glicemia, să-şi stabilească raţia de pâine pentru consumul zilnic, să ştie că el poate trăi la fel ca şi colegii săi doar cu mai multă atenţie şi grijă faţă de propria persoană, participă la programe culturale, sportive si excursii. Totul în cele 3 zile cât durează o serie.

2. Concursul de matematică. Se află la cea de a 4-a ediţie şi are menirea de a selecta cei mai buni elevi cărora li se vor atribui diplome şi premii, iar cei mai buni 2 elevi vor fi trimişi la vară înTabăra Naţională Lions organizată anual de Clubul ”Rucăr Bran” de la Câmpulung Muscel.

3. Concursul ”Afişe pentru pace” sperăm să ne aducă mai mult decât menţiune sau premiul 2 obţinut  la începuturile acestui concurs în România.

4. În desfăşurare este şi un scrrening oftalmologic în grădiniţele sătmărene. Se depistează  afecţiuni care încă mai pot fi remediate uşor. Copiii colaborează incredibil de eficient şi dau dovada unei ”maturităţi” nebănuite.

5. Timpul trece repede şi îndată numai ce ne vedem în faţa zilei mondiale a diabetului când ne propunem să diagnosticăm cât mai multe persoane care să observe în modul cel mai concret posibil de ce susţinem că ”NOI SERVIM”. Parteneriatul din anul trecut încheiat cu Consiliul Judeţean Satu Mare s-a dovedit un succes deosebit şi se prezintă în detaliu în nr. 43 pag. 22-23 al revistei noastre.

6.  Dar parteneriatele încheiate cu Școala de Artă şi cu Centru de creaţie Satu Mare şi care au vechime de 2 ani se menţin în continuare şi dau rezultate şi demonstrează faptul că în afara combaterii diabetului şi a cecităţii clubul se implică şi în cultură şi artă: participând în juriu, noi am premiat 3 tineri participanţi la Festivalul ”Muzica inimii mele” dar şi 5 realizatori ai unor lucrări de artă care apoi au fost puse în tombola de la bal.

7. În parteneriat cu Clubul Rotary Satu Mare am organizat concertul violonistului Tomescu interpretând piese cu vioara Stadivarius la Filarmonica din Satu Mare.

8. Reluăm în acest an programul ”Ne jucăm şi reciclăm”, adresat grădiniţelor din Judeţ în care copiilor li se vorbeşte despre răul pe care îl fac bateriile uzare abandonate la gunoi, cât de mult infestează ele solul şi cât de important este ca acestea să fie colectate şi predate. Vor fi premiate grădiniţe fruntaşe, educatoare  destoinice ai căror copii vor şti cel mai bine să explice importanţa de mediu a acţiunii şi bineînţeles copii care se situează pe loc fruntaş. Credem că vom avea sponsorizări  cu destinaţia concretă a acestui program. Ne sunt parteneri Agenţia Naţională de Mediu Satu Mare Inspectoratul Școlar Judeţean Satu Mare şi CCR Logistics Systems Program Bucureşti, iar lansarea va avea lor în data de 22 aprilie la Casa Verde din Grădina Romei din  Municipiul Satu Mare.

9. Nici în acest an copiii diabetici (avem în evidenţele Centrului din Satu Mare cca. 54 de copii) nu vor fi uitaţi. Moş Nicolae le va aduce daruri iar ei ne vor încânta cu colindele lor pentru care an de an se pregătesc tot mai bine.

10. Clubul nostru pune accent pe pregătirea ”profesională” ştiind că activitatea caritabilă nu poate fi desfăşurată haotic ea are o anumită filozofie pe care dacă nu o însuşeşti nu poţi să obţii succese: secretarul nostru în exerciţiu Ciprian-Dan Costea a participat recent la Seminarul LENS şi suntem nerăbdători să aflăm cu ce noutăţi revine.

A consemnat pentru voi

Horia Adrian Ungur şi Claudiu Figula responsabili media Foto Ioan Trifu

Galerie Foto

Comunicat de presa: Bal de caritate Lions Club  "Someș" Satu Mare 2010

Vineri, 16 aprilie, la restaurantul Select, a avut loc balul de caritate organizat de Lions Club Satu Mare Someș, al cărui scop a fost strângerea de fonduri pentru renovarea Centrului de Diabet și Boli de Nutriție Ambulator Satu Mare.

Amfitrioni au fost avocatul Horia Adrian Ungur, past-president al Clubului și Mircea Deac, directorul Școlii de Muzică.

Într-o atmosferă prietenească și de buna dispoziție, alimentată de formația XXL, cu concursul interpretelor Iris Morar și Paula Raț, invitații au asistat la o paradă de modă prezentată de Gaby's Models Agency, momente de umor cu Sorin Tănase, dans cu  dansatori de la Loga Dance.

Tombola și licitația de obiecte de artă și pălincă de colecție au venit sa întregească seara și, de ce sa nu o spunem, să stimuleze pe cei prezenți la a fi generoși.

Ținem să aducem mulțumirile noastre tuturor celor prezenți la bal – printre care menționăm pe prietenii noștri din Rotary Club – precum și celor care, deși nu au participat la bal, ne-au fost sprijin moral, material sau financiar.

Numeroase sunt persoanele fizice și societățile comerciale care au sponsorizat proiectul nostru. Vom menționa numai primii doi cei mai importanți sponsori, SC KaRo România SRL cu 5.000 lei sponsorizare și Cabinet Notarial Ressler-Pop cu 1500 euro.

Banii strânși vor fi utilizați exclusiv pentru scopul mai sus enunțat.

A fost o ocazie de a ne manifesta spiritul caritabil și solidaritatea și am avut dovada faptului că nici caritatea și nici solidaritatea nu țin cont de criză. Cu bucurie am constatat că omenia este mai evidentă în această perioadă.

Încă o dată, calde mulțumiri tuturor celor care au înțeles scopul nostru și ne-au fost alături. Gestul lor este neprețuit, iar recunoștința noastră nemărginită.

Niculae Aldea

Președinte Lions Club Satu Mare Someș

BALUL ANUAL DE CARITATE AL LIONS CLUB „SOMEŞ” SATU MARE 2007

Sâmbătă 03 martie 2007, de la orele 18, la Restaurantul Dacia din Satu Mare, se desfăşoară „Balul anual de caritate”. Membrii clubului cu familiile, membrii Clubului Leo, prietenii  şi s p o n s o r i i generoşi ai Clubului vor fi prezenţi într-o seară de neuitat.

Bine meritată destindere după un an de activităţi caritabile, în folosul comunităţii. Amintim câteva din cele mai importante:

1.Tabăra de copii diabetici de la Luna Şeş în două serii; copii din familii sărace s-au bucurat de un program de educaţie sanitară de auto îngrijire şi de atenţia deosebită a organizatorilor, membrii ai Clubului Lions.

2. Donările de sânge „Ziua sângelui de leu” şi donările de sânge în masă, au plasat Centrul de Transfuzii Satu Mare pe loc fruntaş în ţară şi au asigurat salvarea vieţii multor oameni ajunşi la necaz;

3. Cadouri de Crăciun oferite copiilor diabetici din Satu Mare.

4. Alimente oferire de Clubul Leo „ Asociaţiei persoanelor cu handicap locomotor” din Satu Mare.

5.Controlul gratuit al glicemiei din data de 14 11 2006 tocmai de  „Ziua internaţională a Diabetului”. Acţiunea a dus la consultarea gratuită a 1.500 de sătmăreni cărora le mulţumim încă odată pentru că au răspuns chemării. Cu această ocazie a fost depistaţi 400 de diabetici din care 4 copii, insulino dependenţi. Eficienţa este cu atât mai valoroasă cu cât,  până atunci, nici unul nu ştia de ce suferă şi alte acţiuni enumerate în pliantul oferit celor prezenţi.

La bal, participă Guvernatorul „Districtului 124 Lions România”, Răzvan Rotta, Preşedintele în funcţie al Clubului „Rotari” Satu Mare Doamna  Petra Reszler şi alte personalităţi din oraş.

Vor fi prezentate momente artistice. Este pregătit un număr mare de obiecte incitante puse în tombola organizată, iar obiectele de artă scoase la licitaţie, (unele prezentate în fotografia alăturată), de bună seamă vor antrena participanţii la ridicarea cotei valorice a Balului de caritate.

Numai aşa Lions Club „Someş” Satu Mare va putea fi la înălţimea funcţiei sale şi va putea ajuta şi în acest an cât mai mulţi oameni ajunşi la nevoie.

Responsabil media

Horia-Adrian Ungur

Articole:

www.informatia-zilei.ro/new/2010/04/26/bal-de-caritate-lions-club-satu-mare-somes/

www.gazetanord-vest.ro/2010/04/23/bal-de-caritate-lions-club-satu-mare-somes/

www.satu-mare.eu/articol/29/4068/Actiune-de-caritate-a-Clubului-Lions

www.ziare.com/satu-mare/actualitate/actiune-de-caritate-a-clubului-lions-1283623

www.tv1samtel.ro/articol/104/5568/25-martie-2010-inv--av-HORIA-ADRIAN-UNGUR---past-presedinte-Clubul-Lions-Somes-Satu-Mare-----despre-Balul-de-caritate-2010

www.tv1satumare.ro/articol/14/5841/Actiune-de-caritate-a-Clubului-Lions

www.ziare.com/satu-mare/actualitate/actiune-de-caritate-a-clubului-lions-1283623

www.adrianpop.ro/Etichete/lions/

www.adrianpop.ro/emisiunea-%E2%80%9Ctema-saptamanii%E2%80%9D-joi-25032010-ora-2100/

www.notline.ro/cp/5/9707714/Bal-de-caritate-Lions-Club-Satu-Mare-Some%C5%9F.html

www.satu-mare.ro/evenimente/2007/02/02/lionsclub.html

www.gazetanord-vest.ro/arhiva/2007/martie/05mar/index.../actualitatea.htm

www.gazetanord-vest.ro/arhiva/2006/februarie/21feb/index_files/page0003.html

www.satu-mare.ro/cultura/2005/02/11/baldecaritate.html.ro