Slideshow

no images were found

Parteneriat Scoala de Arte

La Şcoala de Arte Satu Mare s-a desfăşurat vineri seara festivitatea de premiere a elevilor care au participat la a II-a ediţie a concursului de arte plastice. Această competiţie a fost organizată de Şcoala de Arte Satu Mare, în parteneriat cu Clubul Lions “Someş” Satu Mare şi Asociaţia Artiştilor Plastici Casa Creaţiei Sătmărene. La eveniment au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, o delegaţie a Clubului Lions Satu Mare, din care au făcut parte preşedintele Tolmacs Joszef, secretarul Ciprian Costea, avocatul Horea-Adrian Ungur, membru fondator al clubului, şi inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare, Cristian Sasu, precum şi conducerea Asociaţiei Artiştilor Plastici Casa Creaţiei Sătmărene, cu preşedintele Gergely Csaba şi vicepreşedintele Ştefan Tillinger. Vicepreşedintele Adrian Ştef a declarat că elevii Şcolii de Arte Satu Mare sunt scoşi în evidenţă, atât datorită talentului lor, cât şi prin munca profesorilor acestora. La rândul său, preşedintele Clubului Lions “Someş” Satu Mare, Tolmacs Joszef, a spus că expoziţia este una foarte frumoasă, iar lucrările care au fost expuse la sediul Şcolii de Arte Satu Mare urmează a fi scoase la licitaţie la Balul de Caritate al Clubului Lions care se va desfăşura, vineri, la restaurantul “Mioriţa”. Banii obţinuţi în urma scoaterii la vânzare a lucrărilor vor fi utilizaţi pentru realizarea de screening-uri în toate liceele sătmărene, în vederea depistării elevilor care suferă de diabet sau au probleme cu vederea. Pe parcursul acestei festivităţi au avut loc şi momente artistice susţinute de Bocsi Dorotya şi Mara Florian la pian, respectiv Cristian Iorga la chitară. La concurs au participat 14 elevi care au prezentat 18 lucrări, picturi pe pânză, placaj, hârtie, pasteluri şi grafică. În urma deliberării juriului, aceştia au stabilit că primul loc la secţiunea pictură a fost obţinut de Teodora Andrişan, iar la secţiunea grafică de Denisa Costin. Printre premiaţi s-au mai numărat Vasile Marina, Cristian Bolba, Ştefania Stanca Nicoară, Victor Pop, Georgiana Mărginean şi Mircea Sălăjan-Kinczel.

Sătmăreanca Koncz Kriszta a câştigat trofeul Festivalului “Muzica inimii mele”

La Satu Mare s-au încheiat, sâmbătă seara, manifestările celei de-a 23-a ediţii a “Zilelor Şcolii de Arte”, care anul acesta a împlinit 108 ani de la înfiinţare. Pe parcursul săptămânii trecute au avut loc mai multe spectacole de muzică populară, uşoară şi clasică, care s-au încheiat cu Festivalul-concurs regional de muzică uşoară “Muzica inimii mele”, ajuns la a V-a ediţie. La evenimentele organizate de Consiliul Judeţean Satu Mare şi Şcoala de Arte Satu Mare au luat parte vicepreşedintele CJ, Adrian Ştef, şi conducerea Asociaţiei Artiştilor Plastici Casa Creaţiei Sătmărene, preşedintele Gergely Csaba şi vicepreşedintele Ştefan Tillinger, alături de gazda acestor manifestări, directorul instituţiei de învăţământ, Mircea Deac. La competiţie s-au înscris 22 de solişti din şase judeţe şi nouă formaţii, dintre care două din Baia Mare şi Cluj Napoca şi şapte de la liceele sătmărene. Preşedintele juriului a fost Călin Ionce de la Liceul de Muzică din Baia Mare. Marele premiu al concursului în valoare de 500 de lei a fost câştigat de Koncz Krizsta de la Colegiul Naţional “Kolcsey Ferenc” din Satu Mare.

Seară de muzică clasică la Poesis Zilele Şcolii de Arte au continuat, vineri seara, la Centrul Multicultural Poesis, unde a avut loc o superbă seară de muzică clasică susţinută de elevii şi profesorii instituţiei. Astfel, timp de o oră, publicul a putut asculte operele lui Bach, Handel, Chopin, Ceaikovski şi Oneghin. Printre cei care i-au încântat pe spectatori s-au numărat elevii Pap Evelin, Hutzel Levente şi David Gardoş la pian, din clasele profesoarelor Gabriela Pomian şi Mihaly-Judith Budean, Mihai Muscan la clarinet din clasa profesorului Petre Voropciuc, respectiv Cristian Iorga la chitară din clasa profesoarei Gema Marian. Au avut loc şi momente poetice prezentate de Toth Rudolf şi Gezsti Timea din clasa de actorie a profesoarei Kovacs Eva. Cel mai aşteptat moment al serii a fost recitalul profesorilor de canto de la Şcoala de Arte. Astfel, Mădălina Dobrescu şi Marius Boroş, acompaniaţi la pian de Mihaly- Judith Budean, au interpretat magistral ariile din opera lui Ceaikovski. Spectacolul de vineri seara s-a încheiat cu recitalul profesoarei Mădălina Dobrescu cu aria domnişoarei din opera “My fair lady” de Loewe.

Koncz Kriszta a obţinut Marele Premiu cu piesa “Angel” La Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare s-a desfăşurat, sâmbătă, cea de-a V-a ediţie a Festivalului-concurs “Muzica inimii mele”, care a fost adresat de data aceasta elevilor şcolilor de arte din regiunea Nord-Vest – judeţele Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare. După terminarea concursului, pe parcursul deliberării juriului, a avut loc un scurt recital al formaţiei XXL, după care au fost înmânate premiile. Astfel, Marele premiu al festivalului, în valoare de 500 de lei, a fost câştigat de eleva Koncz Krizsta de la Colegiul Naţional “Kolcsey Ferenc”, care a interpretat la pian piesa “Angel” de Sarah McLachlan, cât şi “Bad day” de Daniel Powter. Trofeul a fost confecţionat de Vasile Koter – membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici Casa Creaţiei Sătmărene. Premiul I la solişti a fost obţinut de Tudor Toduţ de la Colegiul “Mihai Eminescu” din Satu Mare, premiul al II-lea de Patricia Rebeca Pop din Oradea şi Aurelia Coman din Bistriţa, iar premiul III a fost câştigat de Lucia Bura şi Andrada Zelenak de la Colegiul Mihai Eminescu din Satu Mare. La solişti, pe primul loc s-au clasat formaţia Kramsel din Satu Mare, pe locul II – trupa Hiatus M de la Baia Mare, iar pe poziţia a III-a formaţia Inedit de la Palatul Copiilor din Satu Mare. Clubul Lions “Someş” Satu Mare, reprezentat de avocatul Horea Ungur şi de secretarul Ciprian Costea, a oferit trei premii speciale, premiul I în valoare de 200 lei obţinut de Tudor Toduţ, iar două premii în valoare de 150 lei au fost câştigate de Patricia Rebeca Pop şi Ioana Teodora Nicoschi. Cel mai bun instrumentist a fost desemnat Flaviu Cuteanu de la formaţia “Invader”, care a obţinut şi premiul de popularitate, în timp ce un premiu special din partea preşedintelui juriului a fost obţinut de solista Carina Bodea.

Concurenţi din şase judeţe la Festivalul-concurs “Muzica inimii mele”

Manifestările dedicate Zilelor Şcolii de Arte Satu Mare au continuat, joi seara, la sediul instituţiei, cu un spectacol de muzică uşoară susţinut de elevii şi profesorii instituţiei. La eveniment au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, directorul Şcolii de Arte, Mircea Deac, alături de numeroşi părinţi care au umplut sala până la refuz. La spectacol au participat circa 23 de cursanţi ai Şcolii de Arte din clasa profesorilor Călin Kerestesz, Ştefan Csendes şi Cecilia Mare. Printre cei care au cântat s-au numărat Ştefania şi Hermina Hotca, Andra Lenak, Crina Mărcuţ, Alesia Mândruţ, Melania Paşca, Vlad Molnar, Dacian Tămaş, dar şi cel mai tânăr cursant al Şcolii de Arte Satu Mare, Eric Deac. Spectacolul de joi seara a constituit o repetiţie pentru câţiva din elevii Şcolii de Arte care vor participa, azi, la Festivalul-concurs regional de muzică uşoară “Muzica inimii mele”, ediţia a V-a, care se va desfăşura la Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” Satu Mare. La această competiţie s-au înscris 26 solişti, dintre care nouă din judeţele Bihor, Cluj, Maramureş, Sălaj, Bistriţa şi 17 din liceele sătmărene, respectiv Liceul German, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Liceul Kölcsey, Liceul de Artă “Aurel Popp”, Colegiul Naţional Ioan Slavici, Colegiul Naţional Doamna Stanca, Liceul Negreşti Oaş. Juriul festivalului va fi format din personalităţi ale vieţii culturale locale şi regionale, avându-l ca preşedinte al juriului pe Călin Ionce, profesor de artă la Liceul de Artă Baia Mare, iar membrii pe Ioan Boca – preşedintele Asociaţiei Culturale “PROARTA”, Varga Miklos – profesor de muzică la Şcoala “II Rakoczi Ferenc” Teglas, Horea Adrian Ungur de la Clubul Lions Someş Satu Mare şi jurnalista Csuka Timea. Marele Premiu al festivalului este în valoare de 500 lei. La solişti, premiul I este în valoare de 300 lei, premiul II – 200 lei şi premiul III – 100 lei, în timp ce la formaţii premiul I – 400 lei, premiul II – 300 lei şi premiul III – 200 lei. Tot în cadrul acestu concurs, Clubul Lions “Someş” Satu Mare va acorda şi premii speciale celor mai talentaţi instrumentişti.